Interviu realizat de Eliza Voaides
Interviu cu artistul Bless despre intensitate, refuzul compromisului și rolul artei în prezent, între emoție, haos și viziune asupra viitorului.
Un început într-o lume deja creată
Într-o lume în care mulți artiști încearcă să recupereze trecutul, Bless pare să privească aproape exclusiv înainte. Nu dintr-o dorință de opoziție, ci dintr-o nevoie interioară care nu lasă loc de întoarcere.
Născut în 1975, sub numele de Bogdan Alessandriu, vine dintr-o familie în care arta nu era o opțiune, ci o formă de viață. Și totuși, ceea ce îl definește astăzi nu este contextul, ci felul în care a ales să se desprindă de orice regulă.
Eliza Voaides
Ai crescut într-un mediu artistic. Cât a contat asta pentru tine?
Bless
A contat, dar nu în sensul în care s-ar crede. Contextul îl au mulți. Nu te face automat artist. Îți oferă un punct de plecare, dar ce faci cu el e partea dificilă. La un moment dat trebuie să te desprinzi, să ignori inclusiv lucrurile care te-au format.
Refuzul frumosului și nevoia de adevăr
Eliza Voaides
Se simte în lucrările tale o lipsă de compromis. Nu pictezi „frumos”. Este o alegere?
Bless
Nu e o alegere calculată. E mai degrabă o imposibilitate de a face altfel. Frumosul, în sensul clasic, poate liniști. Eu nu caut liniștea. Caut ceva mai apropiat de adevăr, chiar dacă e incomod, chiar dacă nu e ușor de privit.
Eliza Voaides
Privind lucrările tale, apare o senzație de tensiune, de provocare. Intenționat?
Bless
Nu în sensul de a provoca de dragul reacției. Dar da, există o tensiune. Vine din felul în care percep realitatea. Sunt multe lucruri care nu sunt așezate, care nu sunt liniștite. Dacă aș picta calm, ar fi fals.
Universul interior și exterior
Eliza Voaides
Temele tale sunt departe de zona decorativă. Ce te preocupă, de fapt?
Bless
Nu mă interesează decorativul. Nu pictez peisaje cuminți. Mă interesează fenomenele cosmice, materia în mișcare, ideea de univers, lucruri care nu pot fi explicate simplu. Lucrările nu spun o poveste clară. Sunt fragmente dintr-un gând care se transformă constant.
Eliza Voaides
Ești mai degrabă un artist sau un observator al haosului?
Bless
Cred că ambele. Văd artistul ca pe un traducător al realității contemporane. Dar realitatea nu mai e simplă. Nu înseamnă doar oameni sau emoții. Înseamnă schimbări climatice, descoperiri tehnologice, fenomene astronomice, un flux continuu de informație. Toate astea se amestecă.
Eliza Voaides
Cum se traduce asta în modul tău de a vedea lucrurile simple?
Bless
Nu există lucruri simple. Dacă mă uit la o floare, nu mă opresc la ea. Mă gândesc la ce se întâmplă în interiorul ei, la nivel microscopic, și în același timp la locul ei în univers. Totul e conectat.
Eliza Voaides
Există și o dimensiune personală, emoțională, în tot acest univers?
Bless
Foarte multă. Poate chiar prea multă. Uneori am senzația că pictura e singurul loc în care pot pune lucrurile astea fără să le simplific. Sunt stări care nu pot fi spuse în cuvinte.
Artistul între prezent și viitor
Eliza Voaides
Ai spus că arta contemporană e prea nostalgică. De ce crezi asta?
Bless
Pentru că e mai sigur să te uiți înapoi. Trecutul e cunoscut. Viitorul nu. Dar dacă rămâi acolo, nu mai evoluezi. Nu resping tradiția, dar resping stagnarea. Artistul ar trebui să fie în avangardă, înaintea societății.
Eliza Voaides
Și aici apare o ruptură…
Bless
Da. Nu toată lumea caută asta. Unii caută liniște. Eu nu pot oferi asta.
Dincolo de galerii
Eliza Voaides
Relația ta cu expunerea este diferită. De ce nu te atrage circuitul clasic?
Bless
Pentru că e efemer. Lumea vine la deschidere și apoi dispare. Online-ul oferă altceva, o vizibilitate constantă, globală. Este un alt tip de prezență.
Totul sau nimic
Eliza Voaides
Pictezi pentru piață?
Bless
Nu. Nu pictez pentru a vinde.
Eliza Voaides
Asta sună ideal, dar și riscant.
Bless
Este. Dacă nu creezi pentru piață, nu ai validare rapidă, nu ai un stil comercial, nu ai garanția că vei fi înțeles. Dar poate exact aici e miza.
Eliza Voaides
Cum ai rezuma această poziție?
Bless
Totul sau nimic. Intensitate fără compromis.
Eliza Voaides
Nu îți ajustezi lucrările pentru public.
Bless
Nu. Mai degrabă publicul trebuie să se adapteze. Și asta duce în două direcții, ori devii irelevant, ori devii memorabil. Nu prea există cale de mijloc.
Experiența privitorului
Eliza Voaides
Ce se întâmplă când cineva trăiește cu o lucrare de-a ta?
Bless
Se schimbă spațiul. Nu pentru că celelalte lucrări sunt mai slabe, ci pentru că energia e diferită. Nu mai e decor. Devine prezență.
Eliza Voaides
Există și acel detaliu al „personajelor”…
Bless
Da. La început vezi culoare și mișcare. Dar dacă stai, încep să apară forme, figuri, expresii. Nu una, mai multe. Nu știi dacă sunt acolo sau dacă le creezi tu.
Eliza Voaides
Este un tip de experiență care cere timp.
Bless
Da. Nu se consumă din prima. Fiecare lucrare are straturi. Și poate tocmai ambiguitatea asta o face să funcționeze. Nu e doar un tablou, e un dialog.
Eliza Voaides
Cine este, de fapt, artistul Bless pentru public?
Bless
Nu sunt genul de artist pe care îl alegi pentru că „dă bine”. Sunt genul pe care îl înțelegi mai târziu… sau deloc. Dar dacă rămâne ceva după, atunci e suficient.
Concluzie
Există, în răspunsurile lui Bless, o liniște tensionată, ca o energie care nu se consumă complet.
Poate că nu este un artist ușor.
Dar este unul care nu trece niciodată pe lângă tine fără să lase ceva în urmă.